Aboneaza-te la feed-ul nostru

Daca preferi un feed RSS in locul unui newsletter poti sa te abonezi aici.

Urmareste-ne pe Twitter

Daca vrei sa fii la curent cu noutatile noastre, pe Twitter, poti sa ne dai Follow aici .

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, iar noi iti vom trimite saptamanal ultimile stiri din lumea berilor germane.

Istorie

O zicală din timpuri vechi spune că, asemeni unei reflexii:

Caracterul unei băuturi este dat de caracterul oamenilor care o beau.


Berea, la baza ei, este o băutură atât de simplă, că mai-mai nu-şi vine să crezi că e atât de căutată şi că atât de multă o... păi, să fim sinceri, o adoră. Singurele ingrediente de care ai nevoie sunt: malţ de cereale, o sursă bună de apă, un strop de arome, puţină drojdie şi... gata!


Ţine de îndemânarea maestrului berar – şi ce artă este – să transforme aceste simple produse într-o adevărată varietate de sortimente de bere, chit că e brună, blondă, amăruie sau cu gust uşor de hamei. Berea este o băutură care depăşeşte orice graniţă prin darul ei de a aduce prietenii împreună. Şi nici măcar nu se limitează la asta.


Faptele istorice din jurul berii sunt pe cât de numeroase, pe atât de interesante. Încercăm să punem mai jos o relatare cât am putut noi de cursivă, încă din anii de pionierat ai berii. Pregătiţi-vă să citiţi cuvântul „bere” de un număr suficient de ori încât să-ţi ardă gâtul după una rece imediat ce termini de citit.


Cine, cand si mai ales cum?


Ştim că prima bere – sau prima băutură de la care a derivat berea zilelor şi mai ales nopţilor noastre – a apărut acum aproximativ 6000 ani şi că face parte din categoria produselor descoperite din greşeală: pâine care s-a udat şi a început să fermenteze, dezvoltându-se procesul de fermentaţie. Nu ne miră că denumirea acceptată era beerbread. Nu ne miră nici că greşeala a fost făcută de o femeie care gătea cereale. Cel puţin aşa spune legenda. Îi mulţumim!


Acum nu mult timp, au fost descoperite prin Iranul de Vest (fosta Mesopotamia) cele mai vechi urme de bere: încă din anii 3500 î.Hr. O tabletă veche de lut, să tot aibă 4000 ani, ne arată că meseria de berar, pe lângă faptul că era una foarte respectată, era îndeplinită de femei.


Zeiţele berii erau Siris şi Nimkasi, unele tipuri de bere fiind folosite doar în ritualuri divine, închinate acestora. Tot în aceeaşi perioadă apar şi o serie de legi, una dintre ele chiar merită amintită: cârciumarii care puneau prea multă spumă erau înecaţi. Tot în bere.


Asta într-o vreme în care tavernele aveau o multitudine de beri, care mai de care. Dovada o face o tăbliţă de argilă de la Muzeul Metropolitan din New York. Pe ea sunt trecute berile care se produceau: bere blondă, bere neagră, bere roşie, bere cu cap, bere fără cap şi un fel de bere fără alcool (berea îndoită de trei ori). Pe aceeaşi tăbliţă se menţionează că berea era băută printr-un pai! Familia regală avea un pai aurit, suficient de lung încât să ajungă de la tron la un recipient de bere din apropiere.


Berea îşi găsea loc atât pe mesele nobilimii, cât şi pe cele ale oamenilor de rând (numiţi fellah). Dacă în zilele noastre rar mai este recomandată ca medicament, un document medical scris prin 1600 î. Hr. arată peste 700 reţete, din care în jur de o sută conţin cuvântul bere.


Egiptenii obişnuiau să ducă la morţilor mâncare şi bere. Un lucru perfect normal, de altfel. Un mormânt egiptean purta inscripţia: ”[...] satisface spiritul său cu vită şi pasăre, pâine şi bere”. Toastul strigat în tavernele egiptene era “Pentru stafia ta!”. Nu-i de mirare că egiptenii sunt cei care i-au învăţat pe greci să facă bere.


Tot la egipteni, femeile însărcinate beau bere cu concentraţie alcoolică scăzută sau diluată cu apă şi miere, pentru că urma să le ofere lapte din abundenţă în perioada alăptatului. Asta pentru mamele care nu aveau suficient lapte. Expresia luna de miere vine de la obiceiul sumerienilor de a da tinerilor căsătoriţi bere îndulcită cu miere cât să le ajungă o lună.


Declinul producţiei de bere a început în secolul VII după Hr. când regatul a intrat sub stăpânire musulmană, iar consumul de alcool a fost interzis. Acelea da, vremuri grele. Între timp, faima berii se răspândise într-o mare parte a Europei şi, dacă în zonele mai friguroase viţa-de-vie creştea cu dificultate, grâul şi orzul erau cultivate cu succes în orice climă. În Evul Mediu apare Gambrinus, considerat sfântul patron al berii. Acest rege din Flandra dezvoltă fabricarea berii în interiorul mânăstirilor.


Copiind sau nu reţeta originală a berii, chinezii ne lasă cele mai multe documente vizavi de bere. Încă de acum 5000 ani, ştim de existenţa unei beri care-şi avea numele "Kui", aflând numele celui mai vechi brand de bere. Unele surse spun că de acolo ar veni zicala bătrânească "cui pe cui se scoate".


Unde am ajuns?


Astăzi, pentru a se obţine malţul, seminţele sunt puse la uscat, facilitând şi procesul. Malţul fierbe, este strecurat şi îi este adăugată drojdia. Reţetele tradiţionale spun că drojdia naturală este preparată dintr-un aluat de făină de grâu. Acesta se pune la copt până se întărea mijlocul, apoi bucăţile din aluatul copt puse mai departe pentru pregătirea berii.


Detalii, detalii


Cuvântul bere provine din latinescul bibere, care înseamnă nu altceva decât a bea. Dacă ar fi încercăm o definiţie a berii, cea care ar cuprinde toate datele ar fi: berea este o băutură alcoolică obţinută din drojdia care duce la fermentarea malţului din grâne, la care se adaugă apă şi hamei. Cantitatea de alcool cea mai întâlnită este de aproximativ 5% şi, chiar dacă nu am apucat să beau până la momentul scrierii acestui text, mi-a ajuns la urechi că ar exista beri şi cu o cantitate de alcool de 20 %.


Germania, patria muma a berii


Orice ar zice alte popoare, germanii au creat un meşteşug din berărit; şi nimic nu surprinde că berea a devenit băutura lor naţională. Nemţii au obţinut o gamă largă de beri în funcţie de lemnul butoaielor în care era pus la fermentat. Berea a început să fie produsă în Germania, în jurul anului 1200.


În 1516, Wilhelm al VI-lea al Bavariei instituie Legea Germană a Purităţii, cunoscută şi sub numele Deutsche Reinheitsgebot, care bate în cuie ingredientele din care se face o bere: apă, orz şi hamei. Abia peste un veac, a fost îmbuteliată şi prima bere, la începutul anului 1605. În toată lumea, peste 20.000 de feluri de bere sunt îmbuteliate în 180 de feluri: de la normală, slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere şi bere neagră.


Tatăl lui William Shakespeare a fost conner (degustător de bere). Metoda acestuia de a testa berea a rămas în istorie: turna o parte din bere pe o bancă, aşezându-se apoi pe aceasta în timp ce termina restul berii. Dacă era zahăr în bere sau dacă nu era pură, pantalonii din piele pe care îi purta aveau să se lipească de bancă după jumătate de oră.


Tehnologia de fabricare a berii s-a răspândit treptat în Anglia şi în Scandinavia, iar abia după aceea în toată lumea. Graţie acestui fapt, se consideră ca patria berii este Germania. Una dintre cele mai importante bresle ale negustorilor era Federatia Hanseatic şi cuprindea opt din cele mai importante oraşe al Germaniei.


În Germania sunt peste 1300 berării şi, în ciuda faptului ca au doar trei ingrediente la dispoziţie (conform Reinheitsgebot), toate se chinuie să îmbunătăţească gama de sortimente de bere pe care le pun la dispoziţie.


În 1996, berăria Courage Brewery Anglia a îmbuteliat 1000 de sticle de bere blondă, dându-i numele Tutankhamun Ale după o reţetă veche de 3200 de ani, găsită în Templul Soarelui Reginei Nefertiti. Prima dintre sticle a fost vândută, mai târziu, la licitaţie cu 1000$. O gură bună de bere...


Berea, berarii si calatoria in România


Cea mai veche atestare a berii din România o reprezintă un document din 1366 care menţionează participarea lui Iacob Berarul la răscoala ţăranilor şi a meşteşugarilor din Cluj. Berea a fost introdusă, cel mai probabil, în viaţa locuitorilor transilvăneni de către saşi. Şi în Moldova şi în Muntenia consumul de bere a luat avânt odată cu venirea soldaţilor austrieci, chiar dacă voievozi ca Ştefan cel Mare, Alexandru Lăpuşneanu şi Aron Tiranul au încurajat fabricarea berii.


Prima fabrică de bere românească a fost înfiinţată în Timişoara, în anul 1718, iar prima fabrică de bere din Bucureşti a fost construită în 1809. Mulţi dintre băutorii de bere români au avut plăcerea de a gusta berea denumita Pilsner, deoarece a fost răspândita pe scară largă în România (fiind chiar singurul tip de bere care se producea la noi înainte de 1989).


La începutul secolului al XIX-lea (mai exact în 1809), Johann de Gotha a inaugurat o fabrică de bere la margine de Bucureşti, lucru care a dat startul producţiei de masă a berii. În scurt timp, berăria devine o instituţie, aici fiind locul de întâlnire al ziariştilor, politicienilor şi al oamenilor de teatru, cuvântul halbă (din nemţescul haber liter, adică jumătate de litru) auzindu-se strigat la fiecare comandă a berii. Numele unor personalităţi ca George Coşbuc sau I.L. Caragiale sunt des menţionate pe lângă poveştile legate de bere din anii de la cumpăna dintre cele două veacuri.


Istoria berii nu se opreşte aici, nu v-am povestit-o pe toată. Rămâne să ne citim şi mâine şi apoi poimâine şi tot aşa până o să putem spune că ştim totul despre bere.

Cuprins